Încrederea – Spațiul Sacru al Relației de Cuplu
Unul dintre motivele frecvente pentru care oamenii vin în terapie este pentru a-i ajuta să își recâștige încrederea pierdută într-o persoană dragă, fie ea soț/soție, propriul copil, prieten sau rudă.
Sub apăsarea neputinței, alteori încercând să mascheze furia, am auzit de nenumărate ori: "îl/o iubesc, dar nu mai am încredere. Cum să fac?"
Ce este încrederea?
Încrederea este elementul indispensabil, fundația oricărei relații sănătoase (Regan, Kocan, and Whitlock 1998). Rezultatul ei este intimitatea și siguranța emoțională. Ea are uneori rol de cauză, alteori de efect, fiind o valoare psiho-culturală. De cele mai multe ori, vorbim despre ea atunci când nu o mai avem. Lipsa ei aduce incertitudine și anxietate. Nimeni nu își dorește însă să trăiască în incertitudine. De aceea, pornim în recuperarea bunului pierdut.
Încrederea în relațiile cu oamenii este o atitudine față de viață și un mod de răspuns în față viații, dincolo de felul în care cineva se comportă într-o relație cu noi. Desigur, a avea încredere nu oferă deloc o garanție că nu vom fi răniți sau dezamăgiți. În orice relație umană, dezamăgirea apare, mai devreme sau mai târziu, cel puțin o dată.
Așa cum Rachel Brotsman, expert în studiul încrederii, afirmă, încrederea este un angajament activ cu necunoscutul. Alternativa este a trăi în frică, mereu cu garda sus, având nevoie permanentă de a deține controlul, protejându-ne de posibilități și imaginându-ne în mod eronat că așa suntem în siguranță.
Unul dintre paradoxurile încrederii este că, cel mai probabil, atunci când nu am încredere în cineva, nici persoana cealaltă nu simte să aibă încredere în mine. Este ca și cum însuși comportamentul ei care a dus la lipsa mea de încredere este bazat pe lipsa ei de încredere în mine.
A construi încrederea într-o relație presupune ca ambii parteneri să se comporte în direcția susținerii celuilalt și a relației – în loc de a fi egoist/ă, dar și ca fiecare dintre cei doi să observe și să aprecieze eforturile partenerului, fiind capabili astfel să depășească reticențele rezultate din relațiile anterioare eșuate. Ea este investiția noastră inițială în relație, care ulterior, când relația înflorește și evoluează, dezvoltă noi și noi valențe.
Încrederea recprică în cadrul relației de cuplu este consolidată de prezența oxitocinei, neuropeptida care stă la baza conexiunii profunde mamă-copil.
Întrucât ea este un proces dinamic, încrederea poate suferi modificări și poate chiar deveni secvențială. Arareori, partenerii de cuplu au încredere nelimitată și nediferențiată unul în celălalt. Ne putem încrede că întotdeauna soția va lua copilul de la grădiniță, dar nu putem avea încredere deplină în abilitățile ei de a șofa. Sau putem avea încredere în capacitatea soțului de a administra bugetul familiei, dar ne putem face griji că ar putea uita să ia copilul de la grădiniță.
Jennifer Wieselquist și colegii ei (1999) au arătat printr-un studiu [1] că schimbările nivelului de încredere într-o relație sunt corelate cu tipul de interpretare pe care unul dintre cei doi o acordă acțiunilor celuilalt. Cu alte cuvinte, avem încredere în cel/cea cu care ne aflăm într-o relație, atunci când menținem constant nivelul nostru de angajament relațional și alegem să credem că acțiunile celuilalt sunt bine-intenționate față de noi și față de relație.
Așadar, încrederea începe să pălească sau chiar dispare atunci când începem să re-interpretăm acțiunile celuilalt diferit decât o făceam înainte. Adică atunci când schimbăm ochelarii, punctul de vedere, care generează interpretarea, semnificarea acțiunilor celuilalt.
Există oameni despre care se spune că iartă ușor, iar alții care nu iartă și nu uită niciodată. Oamenii cu un nivel înalt de încredere în partenerul de cuplu au dobândit această încredere atât în urma intențiilor bune pe care le-au atribuit partenerului în acțiunile lui/ei trecute, cât și având o expectanță pozitivă în ceea ce privește viitorul.
Ei cred cu tărie ca partenerul de viață va acționa în numele binelui relației și chiar și atunci când convingerile le sunt zdruncinate de un conflict, aceste bune intenții nu sunt niciodată puse la îndoială. Incidentele negative sunt astfel tratate ca fiind izolate, accidentale și neintenționate.
Ce facem când ne-am pierdut încrederea în cineva drag?
Felul în care învățăm despre încredere în copilărie determină felul în care o manifestăm mai târziu, în viața de adulți. Rănile nevindecate și nevăzute ale copilului nostru interior au consecințe asupra întregului ecosistem al vieții de adult. În încercarea de a ne proteja, construim în jurul nostru un întreg sistem iluzoriu de apărare împotriva durerii, a confuziei și a dezamăgirii.
Dacă am fost răniți de lipsa de onestitate a părinților noștri sau ne-am simțit neprotejați/trădați ca și copii, vom avea tendința să dezvoltăm o atitudine aspră și cinică în relațiile cu oamenii. Atât de ușor se pierde încrederea, încât uneori pare că munți întregi de vinovăție și părere de rău din partea celui ce a greșit nu o poate aduce înapoi intactă, așa cum era înainte.
Sociologul Piotr Sztompka (1999) sugerează că a avea încredere în cineva este ca și cum ai pune un pariu pe ceva ce urmează să se întâmple. Analogia este extraordinară. Atunci când pui un pariu, majoritatea gândurilor tale sunt despre faptul că vei câștiga. Cu toate că se poate întâmpla să pierzi, nu vei simți nevoia să pedepsești pe nimeni.
Reacțiile oamenilor la lipsa de onestitate sau la trădarea partenerului de cuplu sunt dintre cele mai diverse și au la bază experiențele anterioare din copilărie atunci când unul dintre părinți le-au trădat încrederea.
Minciuna zguduie întreaga realitate a unui cuplu, erodându-i celui care a fost mințit încrederea atât în partener, cât și în propria valoare și în veridicitatea propriilor percepții. Încrederea poate fi de asemenea distrusă prin critica repetată, prin desconsiderare și respingere. Toate acestea retrezesc răni ale copilăriei, reactivând vocile vicioase ale minții autocritice și vulnerabilizează persoana căreia îi sunt adresate. Rezultatul este starea de incertitudine și anxietate care devine o dominantă a întregii vieți psihice a celui care și-a pierdut încrederea.
Pentru a vă recâștiga încrederea în cineva, pe lângă discuțiile de reconsolidare a angajamentului relațional și mersul la psihoterapie, cel mai bun sfat este să începeți să vă comportați din nou ca atunci când aveați încredere. Încrederea este, de fapt, o deprindere care se învață și se reînvață. Aceasta este, desigur, o decizie conștientă și nu este o favoare pe care i-o faceți celui ce va rănit, în schimbul căreia să așteptați recunoștință.
Cum se recâștigă încrederea?
Adeseori, pierderea încrederii e o consecință a unor evenimente din viața cuplului, în urma cărora unul dintre cei doi parteneri s-a simțit trădat, mințit, desconsiderat sau invalidat emoțional. De obicei, cel care a greșit nu realizează impactul pe care acțiunile sale l-a avut asupra partenerului și consideră că exagerează/supra-reacționează. Astfel că cei doi ajung să se certe la nesfârșit despre felul în care se ceartă și despre interpretările apărute pe parcurs, uitând să rezolve motivul real al conflictului.
La întrebarea "cum să recâștig încrederea cuiva drag?", cel mai bun răspuns este: devenind din nou o persoană demnă de încredere și comportându-vă ca atare. Asumându-vă responsabilitatea pentru ceea ce a fost. Asigurându-l pe cel drag din nou și din nou că nu ați anticipat rana pe care i-ați produs-o și că regretați profund efectul pe care l-a avut asupra lui/ei. Fiți sincer și nu spuneți că regretați ceea ce ați făcut dacă nu este într-adevăr așa. Celălalt va simți, iar scuzele dvs vor fi în zadar. Nu este esențial să regretați experiența în sine, cât mai ales efectele pe care le-a avut asupra partenerului de cuplu și consecințele asupra relației.
A alege să ai încredere este, în primul rând, un act de iubire de sine. Încrederea pe care o oferim celor din jur ne dăruiește înapoi pace interioară și bucurie de a trăi.
[1] https://www.researchgate.net/publication/12727116_Commitment_ProRelationship_Behavior_and_Trust_in_Close_Relationships
Ioana Jigău
Ioana este psihoterapeut sistemic de cuplu și familie, psiholog clinician și expert în comunicare. Este co-autor al cărții "Metaskills for Highly Charismatic Leaders". A ținut conferințe și este guest-speaker la evenimente internaționale.